Skip to content
Jun 7 / Mircea Scarlatescu

Laleaua a aparut din dragoste

Putini stiu ca, desi sunt cel mai adesea asociate cu Olanda, lalele au inceput sa fie cultivate in scopuri comerciale in Imperiul Otoman. Ele sunt de fapt originare din Asia de Est, avand insa conditii propice de dezvoltare si in Africa de Nord si Europa.
Lalelele se dezvolta cel mai bine in muntii Pamir si Hindu Kush si in stepele Kazakhstanului. Totodata, conditiile de mediu din Olanda, climatul cu ierni blande, precipitatii bogate, sol usor si apa freatica s-au dovedit foarte favorabile pentru cultivarea acestor flori. In functie de perioada de inflorire si forma lor, cele 109 specii de lalele sunt impartite in timpurii, semitimpurii si tarzii.
Numele de lalea vine de la “lale”, asa cum ii se spune acestei flori in Iran si Turcia.
Nu este inca foarte clar cine a adus pentru prima oara laleaua in nord-vestul Europei. Se spune insa ca un ambasador al lui Ferdinand I a scris acasa despre calatoria lui in Imperiul Otoman, din 1554, despre multitudinea de flori pe care le-a vazut desi se aflau in mijlocul iernii – narcise, zambile si “acele flori carora turcii le spun lale”. Laleaua a devenit foarte populara si a reprezentat abundenta si rasfat in Imperiul Otoman. Perioada in care Imperiul Otoman a fost cel mai bogat se numeste Epoca Lalelelor sau Lale Devri in turca. Poetii persani i-au acordat deasemenea o foarte mare importanta.
Din 1559 incolo s-au plantat oficial lalele in Bavaria, Viena, iar in 1594 si in Olanda.
O legenda persana spune ca laleaua a aparut din dragoste. Potrivit legendei, un tanar pe nume Farhad s-a indragostit de o fecioara Shirin. Intr-o zi el a aflat ca Shirin a murit. Cuprins de durere acesta s-a omorat, iar din fiecare picatura de sange cazuta pe pamant din ranile sale a rasarit cate o lalea sangerie, simbol al dragostei lor perfecte. Datorita acestei povesti, laleaua rosie a devenit simbolul iubirii pasionale in Persia antica.

Trei idei de la 123flori.ro:

Sursa foto: wikipedia.org

Leave a comment